Arabia Saudită antică avea comunități complexe și prospere, arată noi dovezi

Până în prezent, se știu puține lucruri despre oamenii care au trăit în Arabia Saudită de nord-vest în Neolitic – perioada definită în mod tradițional prin trecerea la controlul producției alimentare de către oameni și stabilirea în comunități cu agricultură și animale domestice.

Acum, o echipă condusă de australieni a publicat în revista Levant noi cercetări privind construcțiile monumentale pe care le numim „cercuri de piatră în picioare”. Descoperirile ajută la rescrierea a ceea ce știm despre oamenii care au trăit pe aceste meleaguri în urmă cu 6.500-8.000 de ani.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Dovezile noastre dezvăluie ce mâncau, ce unelte foloseau și chiar bijuteriile pe care le purtau. Acestea ne fac să credem că acești oameni nu se luptau atât de mult până la urmă, ci mai degrabă au găsit modalități complexe și strategice de a prospera pe acest pământ timp de milenii.

În ultimii cinci ani, echipa de cercetători a studiat 431 de cercuri de piatră în picioare din regiunile AlUla și Khaybar din Arabia Saudită de nord-vest, ca parte a unui proiect în desfășurare sponsorizat de Comisia Regală pentru AlUla. Din cele 431 de structuri, 52 au fost studiate în detaliu și 11 au fost excavate.

Ultimele descoperiri provin dintr-o selecție de clădiri găsite pe Harrat ‘Uwayrid – un platou vulcanic format de-a lungul mileniilor. Grupurile dense de cercuri de piatră de pe harrat ne arată cât de complexe erau de fapt aceste comunități pastorale mobile. De asemenea, s-au recuperat vestigii lăsate în urmă de oamenii care au locuit în aceste clădiri timp de peste 1 000 de ani.

Noi cercetări privind construcțiile monumentale din Arabia Saudită

Supravegherea aeriană cu elicopterul a ajutat la identificarea unor exemple de locuințe pe o suprafață de 40.000 de kilometri pătrați de bazalt și deșert nisipos. Dronele au fost, de asemenea, utilizate pentru a realiza planuri ale siturilor, unele de aproape trei hectare.

Studiul este prima dovadă publicată a arhitecturii casnice din această perioadă. Aceste clădiri sunt substanțiale, având între 4 și 8 metri lățime. Ele sunt formate din două rânduri concentrice de pietre mari așezate cap la cap într-un cerc. Teoretic, spațiul creat între cele două rânduri de pietre a servit drept fundație pentru stâlpii de lemn prinși între rânduri pentru a susține acoperișul locuinței. O altă lespede în centru susținea un stâlp central de lemn legat de ea.

Pe baza uneltelor și a resturilor de animale găsite, se crede că ocupanții au aruncat probabil piei de animale peste partea superioară a structurii pentru a o închide, formând un fel de acoperiș. Aceste structuri erau folosite pentru orice activitate. În interior, s-au găsit dovezi ale confecționării de unelte din piatră, ale gătitului și mâncatului, precum și unelte pierdute și rupte folosite pentru prelucrarea pieilor de animale, scrie Phys.org.

Analiza oaselor de animale găsite în interiorul structurilor arată că acești oameni mâncau în principal specii domestice, precum capre, oi și un număr mai mic de bovine. Ei completau această hrană cu specii sălbatice precum gazele și păsări.

Oamenii ar fi revenit în aceste locuri timp de sute de ani

Acest lucru înseamnă că puteau reacționa cu flexibilitate la schimbările din mediul înconjurător, ceea ce le dădea reziliență într-o perioadă în care schimbările climatice ar fi afectat disponibilitatea apei și a vegetației. Această adaptabilitate s-a extins și la utilizarea plantelor. Ei au lăsat în urmă multe pietre de măcinat – plăci de bazalt uzate de măcinarea ierburilor sălbatice și a plantelor locale.

Se crede că acești oameni nu rămâneau în același loc, deoarece locuiau în clădiri care puteau fi parțial demontate și mutate. De asemenea, caprele și oile au nevoie de pășuni proaspete și apă pentru a supraviețui. Totuși, au petrecut suficient timp în fiecare sit pentru a justifica efortul necesar pentru a obține și manipula blocuri de bazalt care cântăresc până la o tonă fiecare. Acest lucru sugerează că ei au revenit în aceste locații în mod repetat timp de sute de ani, dacă nu chiar mai mult de 1 200 de ani.

În timp ce bazaltul local era suficient pentru uneltele de zi cu zi, cele mai bune materiale făcute din chert (o rocă sedimentară dură) au fost aduse la Harrat Uwayrid pentru a face vârfuri de săgeți fine, burghie și răzuitoare. De asemenea, au colectat piatră roșie pentru a fi zdrobită în pigment. Este posibil să fi fost folosită pentru arta rupestră sau poate pentru vopsirea corpurilor și a pieilor.

Se pare că acești oameni formau un grup cultural distinct care interacționa cu vecinii lor din Levantul de nord, o regiune care include, printre altele, Iordania, Palestina și Siria din zilele noastre.

Descoperirile sugerează că aceștia și-au importat animalele și tehnologiile uneltelor de piatră. Unele dintre unelte seamănă cu cele descoperite în situri anterioare din Iordania, ceea ce sugerează că fie au făcut schimb, fie au învățat cum să le fabrice din nord.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Arheologii din Cehia au scos la suprafață o structură monumentală uriașă

Descoperire monumentală făcută de un profesor de istorie în Italia

O descoperire monumentală despre neanderthalieni arată că vorbeau ca oamenii

Arheologii au scos la lumină un monument neolitic unic pe Insula Arran